1. David a plecat de acolo, şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat, şi s-au pogorît la el.
2. Toţi ceice se aflau în nevoie, cari aveau datorii, sau cari era nemulţămiţi, s-au strîns la el, şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.
3. De acolo David s-a dus la Miţpe în ţara Moabului. El a zis împăratului Moabului: „Dă voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi, pînă voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.“
4. Şi i-a adus înaintea împăratului Moabului, şi au locuit cu el în tot timpul cît a stat David în cetăţuie.
5. Proorocul Gad a zis lui David: „Nu şedea în cetăţuie, ci du-te, şi intră în ţara lui Iuda.“ Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret.
6. Saul a aflat că David şi oamenii lui au fost descoperiţi. Saul şedea subt tamarisc, la Ghibea, pe înălţime; avea suliţa în mînă, şi toţi slujitorii lui stăteau lîngă el.
7. Şi Saul a zis slujitorilor săi de lîngă el: „Ascultaţi, Beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii peste o mie şi căpetenii peste o sută?
8. Dacă nu, de ce v-aţi unit toţi împotriva mea, şi nimeni nu mi-a dat de ştire despre legămîntul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentruce n-a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine, şi să mă înştiinţeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?“
9. Doeg, Edomitul, care era şi el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.
10. Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde şi i-a dat sabia lui Goliat, Filisteanul.“
11. Împăratul a trimes după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, şi după toată casa tatălui său, după preoţii cari erau la Nob. Ei au venit toţi la împărat.
12. Saul a zis: „Ascultă, fiul lui Ahitub!“ El a răspuns: „Iată-mă, domnul meu!“
13. Saul i-a zis: „Pentruce v-aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentruce i-ai dat pîne şi o sabie, şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?“
14. Ahimelec a răspuns împăratului: „Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui, şi înconjurat cu cinste în casa ta?
15. Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce împăratul nici o vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate acestea, nici lucru mic nici lucru mare.“
16. Împăratul a zis: „Trebuie să mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.“
17. Şi împăratul a zis alergătorilor cari stăteau lîngă el: „Întoarceţi-vă, şi omorîţi pe preoţii Domnului; căci s-au învoit cu David: au ştiut bine că fuge, şi nu mi-au dat de veste.“ Dar slujitorii împăratului n-au voit să întindă mîna ca să lovească pe preoţii Domnului.
18. Atunci împăratul a zis lui Doeg: „Întoarce-te, şi loveşte pe preoţi.“ Şi Doeg, Edomitul, s-a întors, şi a lovit pe preoţi; a omorît în ziua aceea optzeci şi cinci de oameni, cari purtau efodul de in.
19. Saul a mai trecut prin ascuţişul săbiei cetatea preoţească Nob; bărbaţi şi femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi: toţi au căzut supt ascuţişul săbiei.
20. Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David,
21. şi i-a spus că Saul a ucis pe preoţii Domnului.
22. David a zis lui Abiatar: „M-am gîndit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sînt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău.
23. Rămîi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea, caută s-o ia şi pe a ta; lîngă mine vei fi bine păzit.“