Capitol 9

    1. În ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron şi pe fiii lui, şi pe bătrînii lui Israel.

    2. Şi a zis lui Aaron: „Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire, şi un berbece pentru arderea de tot, amîndoi fără cusur, şi adu-i înaintea Domnului.

    3. Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: «Luaţi un ţap, pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur, pentru arderea de tot;

    4. un taur şi un berbece, pentru jertfa de mulţămire, ca să-i jertfiţi înaintea Domnului, şi un dar de mîncare, frămîntat cu untdelemn. Căci azi vi se va arăta Domnul.“

    5. Ei au adus înaintea cortului întîlnirii tot ce poruncise Moise; şi toată adunarea s-a apropiat, şi a stătut înaintea Domnului.

    6. Moise a zis: „Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului.“

    7. Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot, şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul.“

    8. Aaron s-a apropiat de altar, şi a junghiat viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.

    9. Fiii lui Aaron i-au adus sîngele la el; el şi-a muiat degetul în sînge, a uns coarnele altarului, iar celalt sînge l-a turnat la picioarele altarului.

    10. A ars pe altar grăsimea, rărunchii, şi prapurul ficatului dela viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise Domnul.

    11. Iar carnea şi pielea le-a ars în foc afară din tabără.

    12. A junghiat apoi arderea de tot. Fiii lui Aaron i-au adus sîngele la el, şi el l-a stropit pe altar dejur împrejur.

    13. I-au adus şi arderea de tot tăiată în bucăţi, cu cap cu tot, şi le-a ars pe altar.

    14. A spălat măruntaiele şi picioarele, şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot.

    15. În urmă, a adus jertfa pentru popor. A luat ţapul pentru jertfa de ispăşire a poporului, l-a junghiat, şi l-a adus jertfă de ispăşire, ca şi pe cea dintîi jertfă.

    16. A adus apoi arderea de tot, şi a jertfit-o, după rînduielile aşezate.

    17. A adus şi jertfa de mîncare, a umplut un pumn din ea, şi a ars-o pe altar, afară de arderea de tot de dimineaţă.

    18. A junghiat apoi taurul şi berbecele, ca jertfă de mulţămire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sîngele la el, şi el a stropit pe altar de jur împrejur.

    19. I-au adus apoi grăsimea taurului şi a berbecelui, coada, grăsimea care acopere măruntaiele, rărunchii, şi prapurul ficatului;

    20. au pus grăsimile acestea deasupra piepturilor, şi el a ars grăsimile pe altar.

    21. Aaron a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului, piepturile şi spata dreaptă, cum poruncise lui Moise Domnul.

    22. Aaron şi-a ridicat mînile spre popor, şi l-a binecuvîntat. Apoi, dupăce a adus jertfa de ispăşire, ardereadetot şi jertfa de mulţămire, s-a pogorît.

    23. Moise şi Aaron au intrat în cortul întîlnirii. Cînd au ieşit din el, au binecuvîntat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor.

    24. Un foc a eşit dinaintea Domnului, şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie, şi s-au aruncat cu faţa la pămînt.